Picnolepsie sau epilepsia absență a copilului
Nu este un tip de epilepsie frecvent întâlnit în practica medicală, și, în general este considerată ca fiind o formă mai ușoară de epilepsie. Face parte din epilepsiile generalizate idiopatice. Este generalizată pentru că absențele sunt considerate că afectează întreg cortexul cerebral și idiopatică pentru că este o epilepsie determinată genetic, deși, modul de transmitere nu este foarte clar deoarece:
- apare numai la o anumită vârstă,
- afectează copii anterior normali,
- vârsta de debut este între 4 și 10 ani, cu un vârf la 5-6 ani,
- apare mai frecvent la fete decât la băieți,
- crizele sunt frecvente: zeci, chiar sute pe zi,
- uneori pot fi remarcate de frații sau surorile pacientului ori de învățător sau profesor,
- criza este scurtă, câteva secunde, apare și se termină brusc.
La picnolepsie, copilul este inconștient, dar nu cade de pe scaun sau din picioare.
Se oprește, indiferent de ce face (de exemplu: poate rămâne cu stiloul în mână sau pe caiet dacă își face temele), nu mai vorbește, deschide larg ochii, privirea este peste cap, genele tremură.
După episodul de picnolepsie, copilul își reia activitatea întreruptă și nu realizează ce i s-a întâmplat. Dacă aceste episoade nu sunt sesizate de familie pentru a fi tratate, pot deveni frecvente și se pot însoți de un regres școlar deoarece din cauza “întreruperilor” copilul nu poate fi atent la școală. Crizele de picnolepsie pot fi confundate cu episoade de “visare” ale copilului. În acest caz, dacă îl strigi sau dacă îi duci mâna în fața ochilor, copilul va clipi și îți va răspunde.
Absențele sunt singurele tipuri de crize care apar. Pot fi precedate în mica copilărie de convulsii febrile și urmate în adolescență sau ca adult de crize tonico-clonice generalizate (convulsii generalizate).
De unde vine denumirea de picnolepsie ?
Denumirea provine din limba greacă și este compusă din două elemente:
- “Pyknos”, care înseamnă “des”, “frecvent”.
- “Lepsis”, care înseamnă “a apuca”, “a prinde” sau “criză” (de exemplu, “epilepsis” = a fi apucat de o criză).
Așadar, picnolepsie se traduce din grcește prin “crize dese/frecvente” sau “a fi apucat de crize dese”.
Această denumire a fost dată deoarece, din punct de vedere clinic, această formă specifică de epilepsie se caracterizează prin apariția unui număr foarte mare și frecvent de crize de absență (zeci sau chiar sute de crize scurte într-o zi). Fiecare criză durează doar câteva secunde, dar frecvența lor este cea care le face distinctive și afectează semnificativ viața copilului. Astăzi, picnolepsia este cunoscută în mediul medical ca epilepsia cu absențe la copil sau Childhood Absence Epilepsy (prescurtat, CAE).
Factorii precipitanți pentru picnolepsie
- emoțiile negative sau pozitive,
- lipsa concentrării, plictiseală (ex.: la școală, când copilul nu este interesat de ceea ce se vorbește),
- hipoglicemia,
- hiperventilația (când copilul respiră profund).
Diagnostic – picnolepsie
se pune pe baza explicațiilor familiei și a EEG-ului care este tipic în acest tip de epilepsie.
Evoluția pe termen lung este în general una bună, copilul rămâne normal neurologic, crizele se remit în general rapid sub medicație deci picnolepsiea dispare.
Tratamentul picnolepsiei
Tratamentul picnolepsiei se concentrează în principal pe controlul crizelor de absență, care pot fi foarte frecvente și pot afecta semnificativ cu învățarea și dezvoltarea copilului. Majoritatea copiilor cu picnolepsie răspund bine la medicație.
Medicația antiepileptică este principalul mod de tratament. Cele mai eficiente sunt Etosuximida, Valproat (Acid Valproic) și Lamotrigina. Adițional se pot folosi și Levetiracetam sau Clonazepam.
De reținut este faptul că alegerea medicamentelor se face individualizat de către medicul neurolog pediatru, în funcție de vârsta copilului, frecvența crizelor, efecte secundare și eventuale alte comorbidități.
Monitorizarea pe parcursul tratamentului
Monitorizare clinică: evaluarea frecvenței crizelor (ideal ar fi dacă este ținută într-un jurnal de către părinți), a efectelor secundare ale medicamentelor și a progresului școlar.
EEG de control: periodic, pentru a evalua activitatea epileptică și a ghida deciziile terapeutice (de exemplu, când se poate încerca reducerea dozei sau când se oprește tratamentul).
Când se întrerupe tratamentul?
Decizia de a întrerupe tratamentul se ia de către neurologul pediatru după o perioadă lungă (de obicei 2-3 ani) de absență completă a crizelor, confirmată și de un EEG normal.
Întreruperea medicației se va face treptat, sub supraveghere medicală, pentru a evita riscul de recurență a crizelor.
Aspecte importante în picnolepsie
Părinții și cadrele didactice trebuie să fie conștienți de impactul crizelor de absență asupra capacității de învățare a copilului și să ofere suport când este nevoie.
Prognosticul picnolepsiei este, în general, favorabil. Majoritatea copiilor ating remisia crizelor în adolescență și pot întrerupe medicamentația având apoi o viață normală.
Este esențial ca diagnosticul și tratamentul să fie gestionate de un neurolog pediatru cu experiență în epilepsie.
