Mutismul electiv
este definit ca incapacitatea unui copil de a vorbi în anumite situații. De exemplu la școală, cu alți copii în timp ce în alte circumstanțe (cu familia, cu persoane cunoscute) vorbește.
DSM IV (“Cartea de căpătâi” a psihiatriei) definește mutismul electiv la persoanele sub 18 ani:
- Simptome ce persistă peste 6 luni.
- Nu sunt determinate de consumul anumitor substanțe (de exemplu: cafeina în exces).
- Nu sunt cauzate de altă boală psihiatrică (de exemplu depresie sau psihoză acută).
La adulți se poate manifesta ca imposibilitatea de a citi sau a vorbi în public.
Mutismul electiv poate apare la 1% din copii
Fetele sunt mai frecvent afectate ca băieții.
Debutul manifestării este la vârsta preșcolară dar boala poate fi ignorată până când copilul ajunge la școală și refuză să vorbească cu învățătorii. Chiar dacă boala dispare, unii copii continuă să aibă dificultate de a vorbi în public și au performanțe mai scăzute. Mai ales la materiile unde trebuie să vorbească atunci când sunt ascultați comparativ cu matematica, de exemplu.
Mutismul electiv poate apărea brusc când copilul a trecut printr-o situație traumatizantă. Cum ar fi o boală, despărțirea de o persoană iubită sau a fost abuzat, neglijat sau ironizat, umilit de alți copii sau adulți.
N.B. Am cunoscut copii cu mutism electiv declanșat chiar de o ceartă între părinți.
La alții debutul este progresiv.
Unii copii refuză sa vorbească deoarece nu se exprimă corect (nu au un limbaj adecvat vârstei) sau sunt foarte timizi sau au anexietate socială. În fata unui astfel de copil te poți gândi că este vorba de o afecțiune psihiatrică dar și de una neurologică sau ORL (hipoacuzie). De exemplu o tumoră care se poate manifesta mai rar prin astfel de simptome sau sindromul Landau – Kleffner.
Bineînțeles că atunci când este o altă boală în spatele mutismului electiv trebuie să existe și alte semne (de exemplu convulsii în sindromul Landau – Kleffner), iar copilul nu poate avea un comportament normal acasă și doar să nu vorbească la școală.
Se pot face o multitudine de teste:
- evaluare ORL (pentru a exclude hipoacuzia) și audiograma;
- evaluare neurologică pentru a determina dacă copilul nu mai știe să vorbească pentru că a uitat unele cuvinte (afazie) sau are și alte semne neurologice care ar putea indica o tumoră alături de RMN cerebral si EEG (de somn pentru sindrom Landau – Kleffner);
- evaluare psihologică care ar putea identifica mutismul electiv sau prezența altei afecțiuni.
Terapia cognitiv comportamentală și tratamentul medicamentos (cu inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei) previne complicațiile mutismului electiv care pot fi severe:
- Fobie școlară.
- Scăderea performanțelor școlare.
- Retragerea socială.
- Preferința de a sta în casă pentru a evita situațiile stresante, enurezis, encoprezis.
