Mutismul electiv
Scris de dr. Aurelia Dogaru pe data de apr. 18, 2014 cu Comentarii 0
Mutismul electiv este definit ca incapacitatea unui copil de a vorbi in anumite situatii
(la scoala, cu alti copii) in timp ce in alte circumstante (cu familia, cu persoane cunoscute) vorbeste.
DSM IV (“Cartea de capatai” a psihiatriei) defineste mutismul electiv la persoanele sub 18 ani ca simptome ce persista peste 6 luni, nu sunt determinate de consumul anumitor substante (de exemplu: cafeina in exces) si nu sunt cauzate de alta boala psihiatrica (de exemplu depresie sau psihoza acuta).
La adulti se poate manifesta ca imposibilitatea de a citi sau a vorbi in public.
Mutismul electiv poate apare la 1% din copii, fetele fiind mai frecvent afectate ca baietii.
Debutul manifestarii este la varsta prescolara dar boala poate fi ignorata pana cand copilul ajunge la scoala si refuza sa vorbeasca cu invatatorii. Chiar daca boala dispare, unii copii continua sa aiba dificultate de a vorbi in public si au performante mai scazute la materiile unde trebuie sa vorbeasca atunci cand sunt ascultati comparativ cu matematica, de exemplu.
Mutismul electiv poate aparea brusc cand copilul a trecut printr-o situatie traumatizanta cum ar fi o boala, despartirea de o persoana iubita sau a fost abuzat, neglijat sau ironizat, umilit de alti copii sau adulti.
N.B. Am cunoscut copii cu mutism electiv declansat chiar de o cearta intre parinti.
La altii debutul este progresiv.
Unii copii refuza sa vorbeasca deoarece nu se exprima corect (nu au un limbaj adecvat varstei) sau sunt foarte timizi sau au anexietate sociala. In fata unui astfel de copil te poti gandi ca este vorba de o afectiune psihiatrica dar si de una neurologica sau ORL (hipoacuzie). De exemplu o tumora care se poate manifesta mai rar prin astfel de simptome sau sindromul Landau – Kleffner.
Bineinteles ca atunci cand este o alta boala in spatele mutismului electiv trebuie sa existe si alte semne (de exemplu convulsii in sindromul Landau – Kleffner), iar copilul nu poate avea un comportament normal acasa si doar sa nu vorbeasca la scoala.
Se pot face in anumite situatii o multitudine de teste:
- evaluare ORL (pentru a exclude hipoacuzia) si audiograma;
- evaluare neurologica pentru a determina daca copilul nu mai stie sa vorbeasca pentru ca a uitat unele cuvinte (afazie) sau are si alte semne neurologice care ar putea indica o tumora alaturi de RMN cerebral si EEG (de somn pentru sindrom Landau – Kleffner);
- evaluare psihologica care ar putea idendifica mutismul electiv sau prezenta altei afectiuni.
Terapia cognitiv comportamentala si tratamentul medicamentos (cu inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei) previne complicatiile mutismului electiv care pot fi severe: fobie scolara, scaderea performantelor scolare, retragerea sociala si preferinta de a sta in casa pentru a evita situatiile stresante, enurezis, encoprezis.