Sindromul Tourette
este o tulburare genetică neurologică comună, caracterizată prin ticuri motorii cronice și vocale care încep înainte de vârsta adultă. Copii afectați au de obicei mișcări repetitive, stereotipe sau vocalize, cum ar fi mișcări intermitente, tragerea nasului sau mișcările faciale.
Sindromul Tourette este adesea însoțit de tulburări de comportament, în special tulburări obsesiv compulsive, deficit de atenție și AD/HD. Aceste tulburări de comportament însoțesc adesea ticurile și pot domina tabloul clinic la unii pacienți. Sindromul Tourette este o boală genetică care se perpetuă în cadrul aceleiași familii. Cu toate acestea, anomalia genetică responsabilă pentru aceasta afecțiune, nu a fost încă elucidată.
Acest sindrom a fost evidențiat în 1885 de Gilles de la Tourette,
neurolog francez care a prezentat 9 cazuri de copii cu debut de ticuri. Acești copii au avut, de asemenea, asociate probleme de comportament, precum și vocalize mai puțin obișnuite care acum sunt numite ticuri fonice. Deși Tourette în mod corect a considerat aceasta o boală genetică, etiologia de atunci a fost atribuită unor cauze psihogene. La aproape un secol după aceea s-a dovedit ca Tourette avea dreptate.
Odată cu apariția medicamentelor neuroleptice (1960), ticurile cauzate de sindromul Tourette au răspuns favorabil, astfel că percepția fundamentală s-a schimbat de la o tulburare psihiatrică la o tulburare neurologică primară în care sunt implicate disfuncții focale din creier.
Acest fapt a condus spre multe cercetări de-a lungul anilor pentru a înțelege fenomenele ce se petrec în această afecțiune.
